in revista Tomis

Cum m-am apucat de BD - alexandru ciubotariu

Este destul de dificil să-mi reconsider aici, în câteva rânduri, de ce am rămas cantonat în universul benzii desenate. Cu siguranţă, am trecut de foarte multe ori prin frământările acestei întrebări: de ce bandă desenată? Şi de fiecare dată îmi găsesc noi şi noi motivaţii. Toate pornesc de la „a alege“. Alegerile însă sunt simple, important este să rămâi, să te menţii, să mergi mai departe pe drumul ales.În 1994 am pornit pe acest drum împreună cu peste 20 de copii de la Liceul de Artă Constanţa, cu prilejul unui concurs organizat de Alianţa Franceză în cadrul celui de-al IV-lea Salon Internaţional de Bandă Desenată, Constanţa. Acela a fost momentul alegerii. Navigam pe fiecare desen, minuţios cercetat, din paginile lui Piff, visând să pot într-o zi să-mi creez propriul meu univers.

Am câştigat la acel concurs, din '94, un premiu mi-a întredeschis o uşă spre drumul pe care mi-l alesesem. E drept, din cei peste 20 de copii alături de care am plecat spre minunata lume a benzii desenate, am rămas singur. Cineva parcă spunea că singur poate să însemne şi că eşti singurul.Au urmat peste 20 de premii, cam 30 de expoziţii, cinci albume de bandă desenată. În ele am continuat şi nu am încetat o clipă să mă caut şi să-mi redefinesc alegerea. Cu fiecare desen, paleta plastică s-a remodelat, cum de altfel şi gândirea plastică a căpătat noi valenţe, modificându-se. Fiecare exprimare grafică mi-a deschis lumea fascinantă a propriului eu. Puteam să-mi fiu regizor, scenarist, personaj. Odată stăpânit cu seriozitate şi cu profesionalism, dacă nu trişezi, desenul ţi se supune şi poţi să jonglezi cu el, poţi să-i depăşeşti limitele uneori închistate în canoane şi să-l duci până acolo unde imaginaţia fiecăruia ne-o permite. În cadrul unui grup de discuţii pe marginea revizualizării, din alte unghiuri, a benzii desenate, se opta, acum câţiva ani, pentru sintagma naraţiune grafică, cuvântul naraţiune desemnând caracteristica principală, primordială a acestui mijloc artistic de expresie, ea fiind cea care îl diferenţiază de artele plastice, celălalt termen al sintagmei-grafică făcând legătura cu artele plastice, la care naraţiunile grafice trebuie raportate, conferindu-li-se totodată aerul de nobleţe pe care îl are grafica faţă de desen. În linii mari, naraţiunile grafice sunt caracterizate printr-o necesitate de eliberare a graficii din captivitatea cadrului casetei. Dar poţi să te întorci la o casetă dintr-o bandă desenată bine scrijelită pe unul din sertarele memoriei şi să o revezi, să o recompui, să scoţi - în alt timp şi în altă stare - idei nebănuite. Le poţi recompune, le poţi oferi un cadru în care să se exprime punându-le câteva cuvinte într-o bulă, le poţi anima.Banda desenată este înrudită cu ilustraţia de carte, de presă, cu desenul animat, cu cinematografia. Mirajul mişcării unui personaj animat trece, însă, cu secvenţa următoare. Caseta benzii desenate rămâne între marginile foii de hârtie, în cadrul casetei. O poţi găsi şi regăsi oricând ţi-e dor de ea.Şi ca om gândirea ţi se redimensionează. În ce fel? Greu de spus. Faptul că nu poţi explica vine din acel procent de „nu ştiu cât la sută“ pe care îl laşi, în această ecuaţie, drept necunoscută. Greu, atât timp cât nu poţi să nu te laşi influenţat de personajele tale pe care le creezi, alături de care pleci în aventuri spectaculoase, de care te ataşezi şi în care sufletul tău redevine, preţ de câteva pagini, copil. Şi ,dacă nu copil, cel puţin mai curat, mai sincer, mai candid.

articol aparut in numarul din ianuarie al revistei Tomis Tema numarului fiind chiar banda desenată - numeroase articole si opinii. + barnea, tolici, petcu.