29 ianuarie 2014

Lunga noapte a benzii desenate


Pe data de 31 ianuarie, la invitaţia Muzeului Culturilor Europene din Berlin şi cu participarea Institutul Cultural Român din Berlin se organizează „Lunga noapte a benzii desenate româneşti”. Pe lângă ședințe de live drawings, vor avea loc proiecții de bandă desenată și filme de animație, DJ-Sets, desenarea unor reţete culinare româneşti şi degustări de bucate tradiţionale. Evenimentul va găzdui şi o expoziţie, care va prezenta nu numai lucrări individuale ale artiştilor, dar şi creaţii colective. Expoziţia va cuprinde în special lucrările artiştilor români participanţi la proiectul internaţional comiXconnection, care documentează şi promovează banda desenată din cinci țări europene (Croația, Slovenia, România, Ungaria şi Serbia).
Artiştii Maria Surducan, Alexandru Ciubotariu, Sorina Vazelina, Cristian Dârstar, Kitră, Irlo şi Mihai Marcu (Mistik) vor fi prezenți la sediul ICR Berlin și vor participa la şedinţele de live drawings. Ileana Surducan, Neuro, Andreea Chirică, Alexandra Gavrilă, Veronica Solomon, Matei Branea, Oana Lohan, Cristian Măgureanu şi Nicolae Timotei Drob vor fi reprezentaţi prin lucrările lor la eveniment.
Intrarea liberă!

28 ianuarie 2014

Licitaţie de fotografie şi benzi desenate


Artmark propune miercuri, 29 ianuarie, la Athénée Palace Hilton, Bucharest licitaţia de fotografie şi benzi desenate. Este pentru prima dată când o licitaţie va avea incluse şi câteva loturi de bandă desenată, iar printre ele şi planşe din "Povestea despre eu" plus cele trei versiuni oficiale tipărite - română, maghiară şi finlandeză ale albumului.

23 ianuarie 2014

Imbold Pop-up Gallery la ShortsUP


Sâmbătă și duminică, 1 și 2 februarie, Imbold, Galeria participă la Weekendul Comediilor Scurte – ShortsUP cu un Pop-up Gallery cu 13 artiști tineri contemporani printre care şi Pisica Pătrată.

24 decembrie 2013

Un An Nou Fericit!


Iată vin colindători, Târgul Cărtureștilor s-a deschis din nou. Ajuns la a opta ediție, micul târg de cadouri deștepte vă așteaptă în librării și pe Carturesti.ro între 30 noiembrie şi 31 decembrie, anul acesta și cu Pisica Pătrată.

Un An Nou Fericit!

19 decembrie 2013

The Gathering #2


De ziua noastră - sâmbătă, 21 decembrie, orele 20:00 - , facem o ghidușie mare, mare cât 1 AN PLIN DE IMBOLD LA ACUARELA: o colectivă prietenească - The Gathering #2 și un Imbold Party la Acuarela. Ce am făcut anul acesta vedeți aici http://cuimbold.ro/ și am făcut și un mic video care rezumă proiectele noastre http://www.youtube.com/watch?v=BBpijT5Rz1s .
Expoziția colectivă „The Gathering #2” reunește unii dintre artiștii care au expus anul acesta la Imbold, Galeria și este o expoziție aniversară cu MishaDiaconu, Claudiu Ciobanu, Pisica Pătrată, KITRA, NOPER, Andrei Argaetic, Victor Fota, Ana Andronic Buzu, George Roșu, Robert Obert, Mihai Teno, Mihai Rațiu și Paula Duță.
Intrarea liberă.

16 decembrie 2013

PlatonicForms


When street art becomes your visual playground. Pisica Patrata is one of the featured artists in PlatonicForms, the first documentary film about Romanian graffiti & street art.
Learn more: http://platonicforms.com

Street art ca playground vizual. Pisica Pătrată este unul dintre artiștii despre care veți putea afla mai multe în Platonic Forms, primul documentar despre mișcarea de graffiti și street art din România. http://platonicforms.com

13 decembrie 2013

Expozitia comiXconnection la Bucuresti


Expoziţia itinerantă comiXconnection – strip, bandă desenată, strip, képregény, стрип a sosit şi în Bucureşti. Deschiderea oficială vineri 13 decembrie, ora 18:00 la Muzeul Naţional de Artă Contemporană.

Pe cât de diferite între ele sunt cuvin­tele care desem­nează mediul ben­zii dese­n­ate în aceste limbi, pe atât de vari­ate sunt formele pe care le îmbracă el în Croația, Slove­nia, Româ­nia, Ungaria sau Ser­bia. Isto­ria aces­tor forme reflectă la modul nemi­jlocit isto­ria politică pre­cum și gradul de deschidere al soci­etăților respec­tive față de această formă de comu­ni­care artis­tică. De aceea, granițele trasate între main­stream și under­ground sunt și ele diferite de la o țară la alta. comiX­con­nec­tion prez­intă așa-numitele inde­pen­dent comics – în sen­sul cel mai larg al aces­tui ter­men – din cinci țări diferite, punând în evi­dență atât deose­bir­ile, cât și posi­bilele legă­turi din­tre ele.
Pe lângă artiştii din ţările amintite - din România sunt prezenţi cu lucrări artiştii: Ileana Surducan, Maria Surducan, Nicolae Timotei Drob, Matei Branea, Sorina Vazelina, Andreea Chirică, Alexandru Ciubotariu, Oana Lohan, Cristian Dârstar, Alexandra Gavrilă, Ana Maria Guguian, Mircea Pop, dar şi câteva prezentări de "reţele" care promovează așa-numitul inde­pen­dent comics.
Aici.

09 decembrie 2013

Lansare GREUCEANU


Joi, 12 decembrie, de la ora 19:00, în Café Verona, Cărtureşti, Editura Vellant
vă invită la o întâlnire cu un super-erou local, văzut prin ochii lui Alexandru Ciubotariu, artistul care ilustrează cel mai recent volum al colecţiei Pasărea Măiastră de la Vellant: “Greuceanu”.
Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe ilustrate pe care autorul le va realiza pe loc din hartie de mătase, aracet și carioci, reluând astfel câteva dintre tehnicile de lucru aplicate în volum.
Alexandru Ciubotariu este unul dintre cei mai cunoscuţi street artists din România, autor de benzi desenate, ilustrator şi creatorul personajului urban Pisica Pătrată. Povestea lui Greuceanu i-a inspirat o lume bricolată din decupaje din ziare și straturi de hârtie colorată peste care au trecut cu pricepere creionul și pensula.
“Greuceanu” este povestea unui super-erou local. Misiunea lui: să recupereze Soarele și Luna furate de zmei și să readucă lumina în regatul Împăratului Roșu. Puterile lui secrete: un paloș fermecat și capacitatea de a se transforma în creaturi înaripate. Secundul său: Faurul-pământului, cu care e frate de cruce. Să-i urmărim în această aventură extraordinară culeasă din popor și publicată de Petre Ispirescu în 1882. Reinterpretată vizual de ilustratorul Alexandru Ciubotariu, povestea continuă și în ziua de azi – singura ei limită este imaginația cititorului.

05 decembrie 2013

Voci si povesti colorate la Sala Radio


Sâmbătă, 7 decembrie, la ora 18.45, în foaierul central, înaintea concertului Christmas Fantasy susţinut de Corul de Copii Radio, Editura Casa Radio vă invită la vernisaj şi lansare de carte+CD pentru copii.
Expoziţia cu titlul Voci şi poveşti colorate. 85 de ani de artă radiofonică în 15 ani de cover art pentru copii este o retrospectivă care include cele mai frumoase cărţi ilustrate pentru cei mici. Atelierele artiştilor îşi dezvăluie secretele. Vor fi expuse schiţe, desene originale, secvenţe de benzi desenate, decupaje – tot ce a dus la produsul final: cartea ilustrată. Va fi reconstituit mediul sonor în care artiştii au creat, alături de Prinţ şi cerşetor, Cippolino, Cocoşelul neascultător, Nils, Münchausen, David Copperfield, Nastratin Hogea, Capra cu trei iezi, Apolodor şi Motanul Arpagic.
Aceştia sunt artiştii – nume consacrate sau tineri aflaţi în ascensiune, autori de ilustraţie de carte şi BD – care au interacţionat cu personajele marilor capodopere ale literaturii pentru copii şi tineret: Vasile Socoliuc, Puiu Manu, Cristiana Radu, Ana Botezatu, Lavinia Trifan Pop, Ionuţ Popescu şi Alexandru Ciubotariu.
Cu această ocazie, va avea loc lansarea noilor cărţi sonore dedicate copiilor, în prezenţa lui Alexandru Ciubotariu, coordonatorul artistic al colecţiilor de audiobook-uri Radio-Prichindel (noua serie de BD+CD) şi Noapte bună, copii!,: Cocoşelul neascultător de Ion Lucian (înregistrare din 1961), Motanul încălţat de Charles Perrault (înregistrare din 1970), Trei poveşti de Ion Creangă (citite de Mihail Sadoveanu, Dumitru Furdui, Alexandrina Halic, înregistrări din 1952, 1962 şi 2013), Întâmplări cu şi fără Arpagic de Ana Blandiana (în lectura autoarei, înregistrare din 2004), şi Cartea cu Apolodor de Gellu Naum (în lectura Alexandrinei Halic; înregistrare 1998; 2013).
Accesul la eveniment se face pe baza biletelor achiziţionate pentru concertul Christmas Fantasy susţinut de Corul de Copii Radio.
Expoziţia este deschisă publicului în perioada 9 decembrie 2013-2 martie 2014.

02 decembrie 2013

in VICE


Pisica Pătrată în Vice în rubrica cu pagini din carnețelele artiștilor, o rubrică surprinzătoare prin diversitate și amploare.

De ce e pisica pătrată și nu dodecaedră? Oamenii de știință continuă să investigheze. Nedumeriți de manifestările aberației biologice, au dezvoltat câteva teorii...
restul in Vice.

28 noiembrie 2013

Carturesti 13 ani


La 13 ani de Cărturești norocul ne surâde: Pisica neagră devine Pisica Pătrată în șase modele jucăușe de suporturi de cesti create de artistul Alexandru Ciubotariu.
Fiecare comandă efectuată în perioada 13 - 30 noiembrie 2013 va sosi cu un pachet care conține două suporturi din colecția aniversară. Colectioneaza cele trei seturi si ceaiul cu prietenii va fi mai vesel!
Alexandru Ciubotariu aka Ciubi este unul dintre cei mai cunoscuţi street artişti din România, autor de benzi desenate şi creatorul brandului Pisica Pătrată. A publicat în peste 60 de ziare şi reviste din ţară şi străinătate, semnează 11 albume de benzi desenate şi a participat la peste 100 de expoziţii cu lucrările sale. Spune despre ceea ce face pe străzile din Bucureşti: “Eu vroiam să înfrumuseţez oraşul, nu să-l vandalizez.”

19 noiembrie 2013

la Gaudeamus 2013


Două-trei titluri vor fi prezente anul acesta la Târgul Internaţional Gaudeamus:
Greuceanu de Petre Ispirescu, în colecţia Pasărea măiastră la editura Vellant.
Cocoşelul neascultător de Ion Lucian, în colecţia Radio-Prichindel la editura Casa Radio.
Şi două noi volume din colecţia Noapte Bună Copii -  Întâmplări cu şi fără Arpagic de Ana Blandiana, în lectura autoarei, Cartea cu Apolodor de Gellu Naum în lectura Alexandrinei Halic, tot la editura Casa Radio.

09 noiembrie 2013

Salonul European de Banda Desenata 2013


În perioada 7 noiembrie - 5 decembrie are loc în Bucureşti Salonul European de Bandă Desenată, ediţia a 3-a. Expoziţia EABDRPS -  Expoziţia Autorilor Români BD Publicaţi în Străinătate propune anul acesta o selecţie de lucrări şi autori români publicaţi în străinătate. Mozaicul divers ca stil sau finalitate, cât şi ca tematică este asigurat de: Şerban Andreescu, Mircea Arapu, Adrian Barbu, Matei Branea, Remus Brezeanu, Burschi Gruder, Alexandru Ciubotariu, Valentin Cristescu, Cristian Dârstar, Victor Drujiniu, Sandu Florea, Cristian Loghin, Traian Marinescu, Marian Mirescu, Andrei Molotiu, Nicolae Nobilescu, Viorel Pîrligras, Augustin Popescu, Dan Popescu, Ionuţ Popescu, Cristian Prandea, Radu Marian, Daniel Rizea, Giorge Roman, Livia Rusz, Veronica Solomon, Călin Stoicănescu, Ileana Surducan, Maria Surducan, Alexandru Talambă, Valentin Tănase, Roman Tolici, Mihai Tymoshenko, Sorina Vasilescu.
Expoziţia este realizată pentru Institutul Cultural Român în colaborare cu proiectul Muzeul Benzii Desenate, coordonat de Alexandru Ciubotariu.
Deasemena imaginea acestei ediţii este realizată de mine.

05 noiembrie 2013

in asteptarea lui Greuceanu


Săptămâna aceasta vă așteptăm cu o surpriză în Ceainăria Cărturești Verona: am desfășurat pe pereți o carte care chiar acum se “coace” în tipar: “Greuceanu”, de Petre Ispirescu, cu ilustrații de Alexandru Ciubotariu aka Pisica Pătrată. Între 1 și 10 noiembrie puteți admira în Ceainăria Verona planșele originale pe care Alexandru Ciubotariu a desenat, a lipit, a pictat și a dat contur unei noi lumi pentru basmul “Greuceanu”, care va apărea în premieră în cadrul târgului de carte Gaudeamus.
“Greuceanu” este povestea unui super-erou local. Misiunea lui: să recupereze Soarele și Luna furate de zmei și să readucă lumina în regatul Împăratului Roșu. Puterile lui secrete: un paloș fermecat și capacitatea de a se transforma în creaturi înaripate. Secundul său: Faurul-pământului, cu care e frate de cruce. Să-i urmărim în această aventură extraordinară culeasă din popor și publicată de Petre Ispirescu în 1882. Reinterpretată vizual de ilustratorul Alexandru Ciubotariu, povestea continuă și în ziua de azi – singura ei limită este imaginația cititorului.
Alexandru Ciubotariu este unul dintre cei mai cunoscuţi street artists din România, autor de benzi desenate, ilustrator şi creatorul personajului urban Pisica Pătrată. Povestea lui Greuceanu i-a inspirat o lume bricolată din decupaje din ziare și straturi de hârtie colorată peste care au trecut cu pricepere creionul și pensula.

25 octombrie 2013

PopCultEgo


În perioada 29 octombrie – 17 noiembrie, expoziția de ilustrație și street art ”PopCultEgo”, la sediul ●creart● din Piața Al. Lahovari, nr. 7 cu lucrările lui: Alexandru Ciubotariu (Pisica Pătrată), Matei Branea, Radu Pop (Noper), Nicu Duță (KITRĂ), Sorina Vazelina, Andy „Sinboy”, Șerban Mocanu (Potop), Florin Moș (Noni), George Roman, Lia Bîră și Ionuț Popescu.
Mai multe detalii aici.

03 octombrie 2013

Povestea despre eu in varianta digitala


Editura HAC!BD lansează varianta 2.0 a aplicaţiei Super Erou pentru device-uri mobile, în care găsiţi acum şi alte benzi desenate românesti. Povestea despre eu este printre ele.
Le puteti citi oricând şi oriunde pe iPad, tablete şi mai nou şi pe telefoane Android. Benzile desenate preferate sunt doar la un tap distanţă.
Aplicaţia Super Erou se downloadează gratuit de pe AppStore sau GooglePlay, fiecare publicaţie are un preview de câteva pagini sau chiar un număr gratuit, cât şi link de unde poate fi comandată varianta tipărită.

23 septembrie 2013

BD la Targul de Carte de la Goteborg


Anul acesta celebrăm participarea României în calitate de ţară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Göteborg.
Iar joi 26 septembrie este vorba și de bandă desenată:

15.00-15.45 Scena de bandă desenată
Benzile desenate românești: de la Epoca de Aur, pe stradă şi până la muzeu
Ilustratorul român Alexandru Ciubotariu în discuţie cu Anders Lundgren de la Biblioteca de Bandă Desenată Serieteket despre prezentul şi trecutul benzii desenate în România. Ciubotariu este cunoscut în România pentru Pisica Pătrată, un animal urban adorat de toţi, pe care îl poţi admira pe străzile din Bucureşti, precum şi în prima publicaţie de street art din România, apărută în 2010. Pasiunea lui Ciubotariu pentru istoria benzii desenate româneşti s-a concretizat în crearea unui muzeu al benzii desenate în anul 2011, găzduit o vreme de Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti şi care a continuat sub formă de proiect personal.
Program în limba engleză
În colaborare cu Biblioteca de Bandă Desenată Serieteket - Secţia promovare a benzii desenate Kulturhuset

16 septembrie 2013

Imbold Nativ Festival dichisit de arte cu inspiratie folclorica


Asociația Culturală Imbold pune ţara la cale şi adună laolaltă timp de trei zile artişti care au ca sursă de inspiraţie folclorul şi tradiţiile autentice româneşti. Aşa că, între 20 şi 22 septembrie petrecem împreună Sărbătoarea folclorului la primul festival dichisit de arte cu inspiraţie folclorică Imbold Nativ.
Sâmbătă ora 19:00 Vernisaj Ilustrație: Imbold,Galeria(str. Polonă, nr. 40) expoziţie de grup unde am şi eu o lucrare.

08 septembrie 2013

Arta Benzii Desenate


În intervalul 12 septembrie 2013 – 31 mai 2014, graficianul Alexandru Ciubotariu vine la Biblioteca Naţională a României (spaţiul expoziţional Palimpsest – Mezanin) cu expoziţia Arta Benzii Desenate, în cadrul proiectului de autor Muzeul Benzii Desenate.

 Vernisajul va avea loc în data de 12 septembrie 2013, de la ora 18.00. Intrarea este liberă.

Arta Benzii Desenate îşi propune să expliciteze aventura de mai bine de 100 de ani a benzii desenate româneşti – decupajul şi principiul secvenţialităţii, formatele, genurile, tematica, etapele în realizarea unei BD etc. –, mizând pe un discurs documentar în care sunt cooptate lucrări realizate, de-a lungul timpului, de aproximativ 70 de creatori de BD: Toma Alexandru, Lucian Amarii – Jup, Şerban Andreescu, Adrian Andronic, Victor Antonescu, Mircea Arapu, Matty Aslan, Adrian Barbu, Ion Bărbulescu B'Arg, Mati Botezatu, Matei Branea, Remus Brezeanu, Burschi Gruder, Veniamin Chiţu, Alexandru Ciubotariu, Emil Constantin, Valentin Cristescu, Lucian Dănilă, Cristian Dârstar, Victor Drujiniu, Pompiliu Dumitrescu, Eugen Erhan, Sandu Florea, Radu Gavrilescu, Mihai Grăjdeanu, Gabriel Iacobini, Valentin Iordache, Vali Ivan, Puiu Manu, Cristian Marcu, Ioan Mihăescu, Vintilă Mihăescu, Marian Mirescu, Gili Mocanu, Andrei Moldovan, Andrei Molotiu, Ary Murnu, NAE, Cătălin Negrea, Nicolae Nobilescu, Vasile Olac, Raul Oprea, Xenia Pamfil, Dan Petcan, Florin Petcu, Bogdan Petry, Tudor Popa, Augustin Popescu, Dan Popescu, Ionuţ Popescu, Cristian Prandea, Bogdan Prejoianu, Radu Marian, Walter Riess, Roşu Crişan, Rusu Gabriel, Livia Rusz, Veronica Solomon, Done Stan, Albin Stănescu, Călin Stoicănescu, Maria Surducan, Alexandru Talambă, Valentin Tănase, Şerban Terente, Roman Tolici, Lavinia Trifan, Mihai Tymoshenko, Octav Ungureanu, Sorina Vasilescu.

 „Muzeul Benzii Desenate este un proiect de autor. Totul a început ca o joacă. O joacă serioasă, în care parteneri mi-au fost Muzeul Naţional de Artă Contemporană şi clusterul EUNIC (European Union National Institutes for Culture), cu sprijinul extraordinar al Centrului Belgian al Benzii Desenate din Bruxelles.
Apoi, după patru luni de spaţiu fizic (oferit de Muzeul Naţional de Artă Contemporană), Muzeul Benzii Desenate s-a transformat în proiect de autor – un muzeu călător. Astfel, el a continuat să existe prin evenimente, prezentări, colaborări şi expoziţii punctuale, prin editarea de albume sau chiar prin „simpla” promovare a evenimentelor de tip BD, pe site-ul muzeulbd.ro […].
Proiectul nostru poposeşte astăzi în unul dintre locurile cele mai predispuse la metamorfozare spaţială: Biblioteca Naţională a României. […] Expoziţia pe care o propunem încearcă să etaleze, atât în faţa unui public specializat, cât şi a unuia neavizat, faţetele celei de-a 9-a arte, aşa cum a fost numită, de specialişti, banda desenată
.” – Alexandru Ciubotariu
Expoziţia beneficiază de susţinerea Asociaţiei Bibliotecarilor din Biblioteca Naţională a României.

03 septembrie 2013

Lansare magazin de jucarii urbane Hedwig

Lansare magazin de jucării urbane Hedwig în GrădinAcuarela(str. Polonă, nr.40).
Pe 5 septembrie, ora 19:00, Acuarela te invită să explorezi lumea jucăriilor urbane la evenimentul de deschidere al magazinului HEDWIG.
Aici vei cunoaște trei artiști din avangarda acestei forme de artă, care vor crea live obiecte unicat. KITRĂ, PISICA PĂTRATĂ și BUZU vor personaliza jucării prin desen, acestea fiind oferite ulterior, prin tombolă, participanților.
În paralel vei vedea jucării prezentate prin proiecție, dar și expuse fizic. Joacă-te cu ele! Dacă îți stârnesc curiozitatea, te așteptăm pe Brezoianu nr. 12 pentru a vedea colecții, personaje din benzi desenate dar și lucrări unicat.
HEDWIG urmărește prin apariția sa să devină centrul de interes al unei comunități de creatori de jucării, ajutându-i să producă sau să-și expună creația.
Sperăm că ţi-am stârnit curiozitatea, te aşteptăm la eveniment !