reactii la "povestea despre eu"

Povestea despre Eu, Lemurianul prezumtiosUnde, daca aveti rabdare, veti afla si ceea ce va inchipuiti ca ar spune ascutitul cronicar Personaje: A.C., Alexandru, Alex, Ciubi, Ciubieu, Eu, Autoru et. Comp, Eutoru s.c.l, Ale©su s.r.l., Ciubotareu, s.a.*
Fiind o aparitie neobisnuita, nuvela grafica a lui A.C. se poate citi critic in multe feluri. 1. Pentru un autor tanar de benzi desenate, pare un teribilism acest „testament”: Eu, batran, dand un interviu si evocand viata si opera lui. Dar nu e! Ghinionul lui Alexandru este ca e varstnic, prin activitatea in ale desenului si ale desenului pe banda, mai ales! Tentatia asta de a incheia cu o varsta (care este copilaria prelungita a benzilor desenate in Romania) ii incearca pe multi autori - copii fara leac si fara varsta, care sunt propriile personaje, nu doar „figuranti” (cum aparea Hitchcock in filmele lui), si nu din narcisism cum ar fi prima impresie! Este tentanta SERIOZITATEA abordarii povestii despre sine; care ar cere astfel o privire atenta, altfel decat cea aruncata unor povesti cu Mickey sau cu Pokemon! NE distribuim in propriile creatii, ne expunem, ne bedeficam, pentru a da seama prin patimile noastre de o arta care este si populara si actuala si cu titluri de noblete perpetuate din artele clasice… Nu mai este un teribilism, ci un manierism (limitativ si el) al unui grup, moment, spatiu. Gloria sau/si recunosterea vin dupa moarte, nu? Il amintesc pe Jean-Lorin Sterian, scriitor moroi, care i-a fost lui Ciubi si scenarist ad-hoc, cu "Postumele" lui: "In Romania cel mai bine o duc scriitorii morti. O mare parte din ei sint acum in manuale si, daca in timpul vietii nu au avut barba, o capata cu ajutorul pixului de la scolarii plictisiti. Pentru ca au murit la timp, nu au apucat sa se faca de ris intrind in politica sau, daca au facut-o, intervine zicala despre morti numai de bine. Acestor indivizi li se consacra colocvii, revistele le dedica numere aniversare, operele lor sint reeditate in tiraje minuscule dar suficiente, iar criticii le mingiie opera cu penita, subliniindu-le coloana aproape dreapta din anii lui nea Ceasca. In Romania e inca bine, ba chiar confortabil, sa fii Arghezi, Sadoveanu, Preda sau chiar Ienachita Vacarescu. Cel mai bine o duc, ca intotdeauna, Caragiale si Eminescu. Nu trece o zi fara ca cineva sa le pomeneasca cu veneratie numele. In Romania, cel mai prost o duc scriitorii autohtoni, tineri si vii." (Despre bucuria de a fi negru) Moartea anuntata a eroului-autor, Eu, atrage un cioclu-ziarist care-l ia la intrebari pe acesta pentru realizarea unui reportaj. Povestea lui Eu incepe in 1994, cand incepe sa existe public, printr-o „mentiune”. Apoi, tot modest, dar public, lanseaza un album intr-o „debara”. Mai departe, apare un personaj de sine statator, care se VINDE bine. Urmeaza alte si alte personaje care-l vor reprezenta public si care-i vor alimenta si marca existenta. Autoru este recunoscut, asadar. Eu, autor si erou, e singur. Singuratatea unicitatii sau singularitatii? Este orgoliul sau disperarea…Ale©sului? Eu este un personaj lamentabil si lamentos, trist si Tristus, imbatranit si batran, o pocitanie expirata care nu… inspira altceva, si care, evident, nu se va vinde bine. Si musai sa dispara! Si ultima sa "expozitie este de un... exibitionism senil si respingator. PUNCT! Dar Povestea lui Ciubotareu nu se termina nici aici: PUNCTUL (Omul Negru-n gogoloi) se razbuna! Intr-un soi de insurgenta deja vue, Personajele il nemuresc pe Eutor. Incifrarea continua.Abisal. Sa fie aici vorba de implanturi pandelice? Punctul ii deschide Eutorului calea spre adancimi insondabile (din pacate: de aici putea incepe o poveste, dincolo de prag, de oglinda, de poarta etc), dupa parcurgerea acestui reportaj-poveste-BD, invitandu-ne parca, pe cei la fel de orgoliosi si disperati sa-l urmam pana la ULTIMUL dintre cei ce ar veni sa vina…ULTIMUL care, normal, frumos, grijuliu, va inchide usa. Tentatia de a-l urma e mare, cum spuneam.
Ciubitoru initiaza astfel, prezumtios, un perpetuum mobile…El se vrea primul… lemurian. CINE MOARE PRIMUL, ALA E!
Efectul acestor demersuri este cu raza medie spre mica actiune: intre noi, autorii si „fanii” si „snobii”…din debara, noi acestia care ne mentionam unii pe altii. A fost o lectura intima. Eu l-am „citit” pe Ciubi demult. Ca si desenator, am privit printre „linii”, oferindu-va aceasta perspectiva neobisnuita. 2. O alta lectura poate fi realizata si pe Forma. As spune doar atat: Forma este ceea ce vrea sa ingroape (Alexandru Ciubotariu, pe numele adevarat) in povestea asta! El este in acest moment pe o falsa culme; la jumatatea plana a drumului. Forma este acum o clona-himera. Un hibrid. Este un demers necesar pentru acest desenator care vrea sa povesteasca. Se adreseaza insa unei audiente restranse, cu noi, „copiii” batrani ai Benzii Desenate romanesti (alta himera draga!), un target suprarealist, o audienta sleita de atatea esecuri programate! Pentru altii, intamplatori privitori, inseamna mult mai putin. Habar n-am ce. Un esec cu staif. Maxim Felix
* nu Ciubotariu, pentru ca, el nu exista! (stie el de ce)

un review de Maxim pe forumul dreamworld/syndicart